Stiluri de Wushu


In China, exista peste o suta de stiluri si scoli de Wushu, fiecare cu tehnici si conceptii diferite, dar cele mai renumite sunt Shaolin (dintre stilurile externe) si Wudang (dintre stilurile interne), ambele bucurandu-se de acelasi prestigiu. Exista o zicala care spune „in nord, se acorda tot respectul stilului Shaolin, in timp ce in sud, este la mare apreciere stilul Wudang”.

Stilurile de Wushu pot fi impartite dupa mai multe criterii. Din punct de vedere geografic, se impart in stiluri din nordul Chinei (de exemplu, Changquan) si stiluri din sud (de exemplu, Nanquan). Deoarece chinezii din nord erau mai inalti decat cei din sud, ei au folosit avantajul miscarilor largi, a loviturilor de picior si a sariturilor acrobatice, in timp ce chinezii din sud, fiind mai mici de inatime, au dezvoltat puterea si viteza in partea superioara a corpului, cu miscari compacte si multe lovituri de pumn, directe si rapide.

Impartirea stilurilor in intern-extern a fost facuta in scris pentru prima data de Sun Lutang (1861-1932), creatorul stilului Sun de Taijiquan, care a specificat ca Bagua, Xingyi si Taijiquan sunt stiluri interne. In general, stilurile interne se caracterizeaza prin moliciune si elasticitate, prin miscari relaxate, coordonate de o respiratie profunda si naturala. Corpul lucreaza ca un tot unitar, fara nici o contractie musculara inutila.

Majoritatea exercitiilor din stilurile interne sunt practicate lent, pentru a imbunatati coordonarea intregului corp si pentru a putea aparea starea meditativa, in care atentia este indreptata catre aspectele interioare ale fiintei. Chiar in lupta reala, cand stilurile interne sunt rapide, corpul ramane in continuare foarte relaxat, deoarece se foloseste forta interioara numita neijin (nèi=interior, jìn=forta, putere, vigoare), si nu forta musculara bruta.

Spre deosebire de stilurile externe, in care antrenamentele incep prin atentia acordata puterii fizice, vitezei de executie a tehnicilor si aplicatiilor in lupta, in stilurile interne se pune accentul, inca de la inceput, pe aspectele interioare, cum ar fi constiinta spiritului, mintea si energia sau respiratia. Progresul in artele martiale interne incepe de la minte si se propaga la corp.

In timpul practicii, toate gandurile trebuie indepartate si atentia concentrata la ceea ce se exerseaza. In acest fel, apare linistirea mintii. A nu avea ganduri este premiza unei gandiri foarte rapide, astfel incat gandul si actiunea sa se desfasoare practic in acelasi timp. In Wudang Wushu, exista o regula care spune „sa ataci dupa ce adversarul a actionat, dar sa lovesti inaintea lui”. Odata ce aspectele interioare au fost intelese si aprofundate, se trece la aplicatia lor in aspecte mai exterioare, cum ar fi corpul fizic, care devine mai puternic si mai sanatos. Un corp puternic va determina un gongfu puternic, pe cand cu un corp slab, nu se poate obtine decat un gongfu slab.

Rezultatul la care se ajunge poate fi acelasi in ambele stiluri, diferentele apar in etapele intermediare si de inceput. Una din diferente consta in modalitatea de abordare a practicii: de la interior catre exterior pentru stilurile interne si de la exterior catre interior in stilurile externe. O alta diferenta consta in felul in care arata formele. Stilurile externe suplimenteaza cu energie forta miscarilor fizice si de aceea formele sunt dure. Stilurile interne folosesc forta interioara ca suport al miscarilor fizice si, datorita relaxarii, formele par blande.

Antrenamentul folosit in stilurile interne pentru a obtine neijin este o forma speciala de qigong cunoscuta sub numele neigong (practica interna, nèi=interior, gong=abilitate, practica, exercitiu). In stilurile externe, aceasta se numeste waigong (wài=exterior). Un exemplu de manifestare a fortei interioare este fajin (putere exploziva, fa=a emite, a lansa, jìn=forta, putere, vigoare) numit si fali (lì=forta, putere, capacitate), o tehinca a stilurilor interne, prin care se poate arunca adversarul la mare distanta. Neijin are avantajul ca va creste in timp daca este cultivat cu asiduitate, in timp ce puterea musculara scade pe masura ce se inainteaza in varsta.

O alta acceptiune a impartirii stilurilor in intern-extern este aceea care spune ca neijiaquan (familia artelor martiale interne, nèi=interior, jia=familie, quán=pumn, arta martiala) erau predate doar in interiorul familiilor de practicanti, din tata in fiu, iar waijiaquan (familia artelor martiale externe) erau predate oricui vroia sa practice.

Din punct de vedere al religiei care a stat la baza, stilurile de arte martiale chinezesti pot fi clasificate in: stiluri taoiste (care le includ pe cele din templele taoiste din muntii Wudang), stiluri budiste (cel mai cunoscut fiind stilul Shaolin) si stiluri musulmane (practicate de minoritatea musulmana din China).

Artele martiale chinezesti pot fi traditionale, axate pe aplicatii martiale si lupta, si moderne, adaptate pentru competitii. Wushu-ul modern sau contemporan consta in recompilari ale formelor traditionale, care sunt studiate si aranjate din punt de vedere stiintific, fiind practicate asemanator gimnasticii, ca sport demonstrativ si pentru competitii, in care juriul acorda puncte dupa reguli specifice.

Desi au fost practicate initial numai in Republica Populara Chineza, ele s-au raspandit in intreaga lume prin intermediul Federatiei Internationale de Wushu care organizeaza la fiecare doi ani Campionatele Mondiale de Wushu, primul fiind desfasurat la Beijing in anul 1991. La Campionatul Mondial de la Macao din anul 2003, s-a optat pentru rutinele individuale in competitiile internationale, care contin miscari ce prezinta un grad mai mare de dificultate si care se puncteaza suplimentar. Multe din aceste miscari nu fac parte din miscarile originale ale stilul respectiv, dar se considera ca ele constituie un progres in domeniul sportului si imbunatatesc calitatile fizice ale atletilor, punand in evidenta abilitatile concurentilor.

Avand in vedere explicatiile de mai sus, se poate spune ca Wudang Wushu este un stil intern, traditional, de provenienta taoista, cu originea in muntii Wudang. In Wudang Wushu, fiinta umana si natura sunt interconectate, progresul in exersare fiind dat de progresul in a obtine unificarea intre om si mediul inconjurator.